 Annabella.GamesDin: Land of FaiRY`TaleS''
Postari: 1464
|
|
vai fetelor, nici nu stiti cat de fericita sunt ca va place! multumesc ca cititi si comentati
Cap 12: The gift
Următoarele două săptămâni au trecut monoton. Parcă zilele erau acelaşi, reluate la rând. Dimineaţa în avion, dupămasa în hotel, seara la premieră, din nou la hotel… şi tot aşa. Bine, seara nu am dormit, făcusem altceva. Dar totuşi eram puţin plictisită de monotonia asta. Mă consolam cu faptul că după aceste două săptămâni, revenim la agitaţia normală, ce mă ţinea în viaţă.
Şi uite, au trecut acele două săptămâni chinuitoare. Erau parcă doi ani. Dar cum mă plimbam din nou entuziasmată pe străzile Los Angelesului, mă gândeam oare ce surpriză îmi va face Rob, mâine, de ziua mea. O să împlinesc 24 de ani, aproape un sfert de secol! Sunt aşa de tânără. Numai bună de o… căsnicie. Ideea m-a făcut să tresar. Eu ca soţie? Sigur, în caz dacă soţul va fi un tip extrem de atrăgător şi cu o viaţă extrem de agitată. În cel mai rău caz mă plictisesc de el. De Robert încă nu m-am plictisit. Ciudat, relaţiile mele anterioare s-au terminat după câteva zile, din pură lipsă de interes. De agitaţie. Robert mereu îmi face suprize, deci nu e un tip lângă care te plictiseşti cam repede. Abia aştept să văd ce mi-a cumpărat!
Am ajuns acasă, am făcut un duş, l-am sunat pe Rob, apoi am adormit cu gândul la surprizele de mâine.
Mă trezeam entuziasmată în dimineaţa aceasta de sâmbătă, numai bună pentru o petrecere-surpriză, sau o cină-surpriză… sau orice surpriză. Mă gândeam că, dacă tot ia în serios relaţia asta, surpriză mai bună decât o verighetă nu găsea. Oo, stai, încă nici nu mi-a zis că mă iubeşte! Contează asta? Nu, nu cred. E ok şi aşa. Dar m-aş bucura şi mai mult de o cină romantică, admirând apusul la mare… scuze, e ocean, parcă. Sau… doar să ne plimbăm pe plajă, noaptea, când nici liliecii nu ne văd. Sau nu… ceva mai romantic. Nu ştiu. O cină făcută de el, de data asta, şi nu ceva mâncare comandată. Orice.
Mă sună Rob, cum obişnuieşte în fiecare dimineaţă. Nici o urmă în vocea lui de… surprize. Sau de ziua mea. Probabil plănuieşte ceva mare.
Forfotam agitată prin apartament, aşteptând un buchet de flori… un oaspete, ceva. Am primit deja şase mesaje de „La mulţi ani!”, niciunul de la Robert. Bănuiam că va fi ceva mega surpriză. Toată ziua mi-a trecut aşa, nici urmă de Rob.
Tipic lui, m-a sunat dupămasa la 6, să mă duc la el, drept motiv că se plictiseşte. Îmi imaginez că sunt numai bună ca să omor plictiseala lui. Îmi trecură prin cap toate variantele posibile: de la party la verighetă. M-am îmbrăcat într-o rochiţă veselă, perfectă pentru orice ocazie. O oră mai târziu am ajuns la el, gândindu-mă tot drumul, oare ce surpriză îmi va face.
Am ajuns în faţa clădirii, gata să urc si să mă surprindă. Party-ul nu e de el, nici verigheta, însă o să fiu fericită orice aş primi.
Am urcat emoţionată treptele, apoi am bătut la uşă. Se auzea de la o poştă cum îmi bătea inima. Robert a deschis uşa, şi eram gata să leşin că nu era altcineva în apartament.
-Bună dragă, mă saluta el, apoi mă împingea să intru.
Apartamentul era lispit de invitaţi gălăgioşi. Trebuia să constat ca ziua de azi va fi fără party anul acesta.
-Stai jos! Vrei ceva de băut?întreba, jucând rolul de gazdă minunată.
-Ceva tare, spusesem zâmbind, gata să-mi primesc surprizele.
Scotocea ceva tăcut la bar, apoi se întoarse cu două pahare de vodcă. Cea mai raţională băutură! Îşi trase scaunul lângă al meu şi se juca cu o şuviţă din părul meu.
-Am ceva pentru tine, spuse ca şi cum ar fi uitat un lucru de care depindea lumea şi şi-ar fi adus aminte acum.
Zâmbeam aiurea, aşteptând să reapară, să văd ce cadou primesc. Stăteam pe scaun ca o fetiţă de 3 ani în dimineaţa de Crăciun lângă brad, aşteptând să-şi găsească cadoul.
Robert a aparut cu o… carte… sau un album la prima vedere, neîmpachetată, albă. Era asemenea unei cărţi destul de groase. Se aşezase înapoi pe scaun, apoi trânti cadoul pe masă, cu un rânjet imens pe faţă.
Water for elephants, scria cu litere groase, în mijloc. Probabil era o carte, dar mi-a sărit în ochi lipsa scriitorului şi a editurii. Nu mă uitam la Rob, doar sceptică am deschis prima pagină. Am rămas şocată. E un scenariu al cărui protagonist era el.
Îmi ridicam privirea să-l văd. Era muţumit. Cel mai nasol cadou ce am primit în viaţa mea.
-M-am gândit că ai vrea să te uiţi şi tu peste. Încă nu îmi erai publisictă când am semnat contractul cu ei. Azi a sosit. Mie-mi place.
Mă uitam şocată la el, de parcă acum s-ar fi dat la televizor că o bombă atomică căzuse la doar câteva kilometrii de Los Angeles. Ochii mi s-au înlăcrimat, iar Rob se uita cu o expresie nedumerită la mine.
-Azi e ziua mea, boule!
_______________________________________
|
|
)
